Necesitatea și pericolul reformei UE

 

Istoria contemporană și viața modernă curg la fel ca un  râu , cu o viteză fără precedent. Instituțiile politice, companiile, cetățenii sunt dedicați în mare parte să rămână pe linia de plutire așa cum pot . Conducătorii trec peste valurile neîncetate, profesioniștii hiperconectați uită să trăiască ca și cum mântuirea umanității ar depinde de munca lor .  

 UE este cea mai bună platformă de care dispun europenii pentru a aborda problemele globale din ce în ce mai mari și este necesar să se adapteze capacitatea comună de reacție la noile provocări. În același timp, este o mișcare riscantă, din cauza pericolelor unei inițiative care necesită ratificări naționale complicate într-o panoramă plină de forțe ostile proiectului european.

Două episoade din această săptămână ilustrează bine termenii luptei politice cu care ne confruntăm: un discurs susținut de președintele guvernului italian, Mario Draghi, în Parlamentul European și formarea în Franța a unui front de stânga (care include PS) care propune o reformulare radicală a UE,  cu dorința de a nu respecta regulile și, pe scurt, departe de zonele de consens care au construit-o.

Draghi a ridicat în plenul parlamentar cuvântul anatemă pentru național-populiștii de diferite blănuri: federalismul. "Avem nevoie de federalism pragmatic, care să cuprindă toate domeniile afectate de transformările care au loc", a spus el. Cuvântul atinge un nerv foarte profund, iar în unele țări sunt convinși pro-europenii care tind să-l evite pentru că generează o mare respingere.

Acest concept este un steag și este probabil necesar să-l arborezi chiar dacă are un cost. Dar, în orice caz, este un exemplu al modului în care, în marea campanie care pare să se deschidă, atât substanța, cât și forma vor trebui cântărite cu precizie.

Acest proces de reformă este oportun și chiar necesar. Este sănătos ca instituțiile și oamenii să se răzvrătească împotriva dictaturii actualului care trage și întreprinde mari exerciții de reconsiderare. În cazul UE, trebuie evitată să devină un catalizator al respingerii, așa cum s-a întâmplat cu referendumurile din Franța și Țările de Jos (2005) și Irlanda (2008).